Fac un curs.
Un curs cu o denumire pretentioasa, cu obiective indraznete, si cu traineri din partea unei institutii prestigioase.
Un curs in urma caruia – daca treci de teste, selectii si examenul final – ramai cu un certificat autorizat care ar trebui sa spuna despre tine ca esti calificat sa …hmm…sa te descurci in relatia cu autoritatile publice.
Stiu, pare desprins din carti de cat de indraznet suna…
Ironia este insa ca in aceste zile, in care mintea si timpul meu se umplu cu noi informatii teoretice despre ce metode si tehnici cat mai moderne as putea aplica pentru a fi cat mai convingator in fata institutiilor publice si pentru a schimba intr-un mod cat mai favorabil atitudinea, legislatia si relatia cu institutiile publice, exact in aceste zile sunt nevoita sa astept ca mireasa cea surda un semnal din partea unei autoritati publice, care pe scurt se cheama AFM si pe lung inseamna Administratia Fondului pentru Mediu, o ramura a Ministerului Mediului.
Istoria acestei asteptari incepe de prin 2008, toamna, cand am depus un proiect spre finantare la acest AFM. In tot anul 2009 nimeni nu a mai auzit nimic de el. Oricum, fusese un an greu. Cu criza, cu probleme mari prin cele ministere, cu rectificari bugetare fulger, cu demisii si anchete penale, cu tot felul de urcari si rasturnari prin politica, culminand cu faimoasele alegeri prezidentiale, pe scurt, un an dificil si cu multe controverse, care parea ca nu lasa vreo sansa banalelor proiecte ale maruntelor ONG-uri. Undeva, cam la un an dupa ce il depusesem, m-am gandit totusi sa ma interesez daca proiectul meu mai traieste, daca nu ii e urat, daca il mai sterge cineva de praf, sau s-a inecat de tot, si o voce suparata mi-a dat prin telefon un raspuns deloc surprinzator: proiectele nu s-au deschis inca, pentru ca nu au fost bani pentru finantarea lor, asa ca nu avea nici un sens sa le evalueze cineva. In concluzie, nu se stia cand si daca le va mai analiza cineva vreodata.
Cum aceste cuvinte imi cam luau orice urma de speranta, am cautat si eu sa ma resemnez, cautand finantarea ideilor ACS prin alte orizonturi, dar, cum anul 2009 fusese sarac pentru foarte multi, erau tot mai putine zarile spre care puteai privi cu o oarecare speranta de sustinere…
Din cand in cand, mai reveneam prin curtea virtuala a AFM-ului si aruncam cate o ocheada pentru a verifica daca nu cumva situatia se deblocase, dar multa vreme pana si anunturile de pe prima pagina au stagnat. Nu mai erau bani, nu mai erau nici noutati. Din patru runde de finantare (una pe trimestru) cate avea institutia respectiva, in 2009 nu se mai organizase nici una, iar cu un an inainte avusesera loc doar doua, dintre care ultima nici macar nu a putut fi evaluata, din lipsa de bani.
La inceputul anului 2010, trecand conform rutinei saptamanale prin websiteul respectiv, mare imi fu mirarea cand am vazut ca fusesera publicate listele proiectelor aprobate pentru finantare din sesiunea noiembrie 2008. Cu degete febrile am deschis lista si la pagina 5, pozitia 31, am gasit si proiectul ACS. In dorinta de a ma asigura ca nu e o greseala, am dat cateva telefoane la cei de pe acolo si, dupa un slalom printre departamente si sefi de sectii si comisii, mi s-a confirmat ca proiectul fusese acceptat spre finantare. Ce bucurie si ce incredere sporise in spiritul nostru ONG-ist acum, la inceput de an. Si cu ce entuziasm au primit vestea partenerii nostri cu care lucrasem propunerea de proiect si cu care aveam sa colaboram la implementarea lui. Anul incepuse intr-o nota teribil de optimista pentru ong-istii frenetici din noi, asa ca ne-am asezat frematatori si cu manecile suflecate la linia de start.
De la inceputul anului insa tot acolo suntem. La linia de start. Gata de pornire. De ce nu ne-am lansat inca ? Pentru ca la nivel practic lucrurile se urnesc neinchipuit de greu. In primul rand, ar fi trebuit sa urmeze niste pasi oficiali: o scrisoare de aprobare a proiectului, in care sa se anunte pe cale oficiala persoana desemnata sa se ocupe de proiect din partea finantatorului, apoi contactarea acestei persoane si stabilirea detaliilor tehnice pentru contractarea finantarii si, pasul decisiv, semnarea contractului de finantare. Dupa ce contractul este semnat de catre tine, beneficiar-ONG, trec la semnat toate numele mari si importante de prin AFM si din momentul cand ultima semnatura este pusa pe contract, el poate fi in sfarsit inregistrat, iar abia de la acea data proiectul isi poate incepe derularea.
Noi inca suntem la etapa cu scrisoarea de aprobare. Adica nu am primit-o inca. O tot asteptam. Intre timp, am sunat periodic la cei avizati sa ne dea relatii si am primit reactii diferite, dar cu acelasi mesaj: “mai asteptati”. De ceva vreme, liniile lor telefonice sunt complet ocupate, la orice ora ai suna si pe orice numar din cele multe disponibile oficial, probabil toata lumea e in alerta si solicita informatii. In cele din urma, am contactat cu toata indrazneala si cu mii de scuze o persoana din interior, care ne fusese referent la proiectul precedent si pe care o stiam drept un bun profesionist si un om cu o tinuta morala de admirat, si doar asa am putut afla ca situatia noastra este de fapt situatia majoritatii proiectelor aprobate, pentru ca, desi bugetul e abia aprobat, el inca nu e in vigoare pana nu se publica in Monitorul oficial, ca din acelasi motiv – al inexistentei oficiale a bugetului – nu sunt desemnati responsabilii de proiecte din partea finantatorilor, ceea ce inseamna ca inca nu poate fi vorba nici despre scrisori, nici despre contract, nici despre a incepe proiectele…Care proiecte, asa cum spuneam, au fost depuse in toamna anului 2008, deci in urma cu un an si jumatate.
Ultima recomandare care mi s-a facut a fost sa mai astept inca vreo doua saptamani si, oricum, sa stau linistita, ca daca s-a aprobat inseamna ca se va implementa. Partea buna e, deci, ca “se va implementa” totusi. Partea proasta e ca nu se stie cand se va intampla asta in acest an si, daca lucrurile taraganeaza, proiectul nostru risca sa se “bucure” de o pauza si mai mare, data de vacanta de vara a scolarilor, caci e un proiect pentru elevii din scoli si care, automat, depinde de programul scolar.
Oricum, pana atunci, mai pot urma diverse cursuri care sa ma invete teoriile despre cum sa influentez deciziile si mersul lucrurilor la nivelul autoritatilor publice si care ar fi cele mai americane si mai de succes tehnici pentru a-i convinge pe onoratii alesi locali, regionali, nationali sa ne mai bage mai mult in seama si mai putin in originile materne pe noi, ong-urile entuziaste. Cum teoria mi se pare tare greu de inteles atata vreme cat e contrazisa de practica fiecarei zile de ong-ist, ma tem ca, totusi, nu voi absolvi acest curs…
Va las in incheiere un PS muzical, in ton cu starea mea de “criza” si de lehamite de aceasta interminabila “iarna umana”:
Comentarii recente