In fiecare vara, de vreo doi ani, vacanta mare e o perioada speciala pentru mine si ai mei…pentru copii, fiindca ies dintre betoane si (temporar) scapa de autoritatea noastra, pentru noi, pentru ca ramanem singuri, doar noi doi, ipostaza in care aproape ca nu stim sa traim, pentru parintii mei pentru ca isi asuma temporar postura de parinti de “imprumut”.

Una peste alta, toata lumea pare multumita de acest aranjament. Inclusiv companiile de telefonie mobila, care cred ca isi promoveaza angajatii pe spinarea dorului nostru care ne impinge la convorbiri zilnice si lungi cu “cei mici”.  Si, vorbind de dor, va las (Luciana, astept criticile tale de fotograf cu vechime) cateva imagini cu cei dupa care tanjim – fara ipocrizie, jur. Va las asadar in compania celor mai reusite realizari ale mele: Mihai si Ioana.